Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 202 (30 octombrie 2008):

“Ei ştiau ce vor, ei ştiau că vor fi jertfe, pentru că ei întotdeauna mi-au spus că în toate secolele sunt jertfe. Şi dacă ei sunt anume pentru această jertfă,…

Bucurie în clan. Drogurile şi-au făcut efectul. Astăzi jubilează toţi: şi narcomanii, şi traficanţii, şi guvernanţii. Capul a revenit. După luni de odihnă în chinuri, el este învingătorul. Banii adunaţi…

În luna octombrie 2008, numele R. Moldova a fost de zeci de ori pomenit în presa străină. În ce context? Iată doar câteva pasaje.

În timp ce, sâmbăta trecută, la Chişinău, comuniştii sărbătoreau 15 ani de activitate, în s. Micleuşeni, r. Străşeni, răsuna “Haide, haide, frate, mergem peste Prut,/ Să luăm pământul care l-am…

Ferit de ochii lumii, satul Odaia din raionul Şoldăneşti are doar cinci case risipite, un izvor şi patru locuitori. Jumătate dintre săteni au acte de proprietar în regulă, restul sunt…

Ex-avocatul Ion Moraru (stânga) la Curtea de Apel Chişinău O fântână de canalizare, construită între doi vecini, ex-avocatul Ion Moraru şi pensionarul Grigore Boţolan, a constituit subiectul unui dosar judiciar….

E dimineaţă. Mă îndrept spre un troleibuz, vreau să îl prind ca să merg spre centru, de aceea nu scap din ochi şoferul. E în cabină, învăluit într-un nor de…

Veaceslav Untilă, deputat AMN, a înaintat o iniţiativă legislativă în care cere o modificare la Codul electoral ce ar obliga candidaţii la alegerile parlamentare din 2009 să prezinte certificate ce…

De câteva săptămâni, mass-media naţionale, dar mai ales cele internaţionale prezintă consecinţele crizei financiare mondiale şi noi prognoze ale acesteia. Experţii străini susţin că această criză o depăşeşte pe cea…

Orice afiliere la organizaţia sindicală este un act benevol. Acest lucru îl cunosc membrii sindicatelor, dar şi angajaţii organizaţiilor sau întreprinderilor de orice nivel de drept public sau privat. Art….

Pe 26 octombrie, participanţii la mitingul de protest “Ruinarea agriculturii – distrugerea ţării”, au constatat: În perioada celor două mandate, comuniştii au distrus agricultura. Susţinerea agriculturii a fost o simplă…

La 21 octombrie curent, un comunicat de presă al Procuraturii Generale (PG) anunţa că instituţia va începe urmărirea penală şi tragerea la răspundere a unui judecător. Asta după ce, la…