Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 199 (9 octombrie 2008):

După mai bine de jumătate de secol consacrat Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, renumitul actor Mihai Volontir spune că îi este ruşine să vorbească despre pensia pe care o primeşte….

Marţi, şefa Cabinetului de Miniştri a vizitat câteva instituţii de cultură din Glodeni. Televiziunea a arătat-o alături de un pian care, în ultimii ani, a devenit depozit pentru vreascuri într-un…

Un interviu cu ex-premierul Vasile Tarlev, preşedintele Uniunii Centriste din R. Moldova (UCM)   — Dle Tarlev, declaraţi recent că, de când aţi plecat din fruntea Guvernului, descoperiţi în societate…

Ultimul sondaj de percepţie a corupţiei, făcut public de Transparency International-Moldova, plasează Birourile Cadastrale într-o lumină, parţial, bună. Unele persoane, însă, consideră că prin încercarea de a beneficia de anumite…

Pentru a vedea clovni, animale dresate şi acrobaţi, sute de copii şi adulţi au asaltat circul ambulant, amplasat în parcul “La Izvor” din Chişinău. Publicul din R. Moldova nu a…

— Cu ce scop mergeţi la Chişinău? — Poate să vă pară straniu, dar merg să îmi repar dinţii. Sunt irlandez şi mi-au zis mai mulţi cunoscuţi că la Chişinău…

Atâta timp cât sunt în puteri şi pot fi de folos societăţii, cei din rândul intelectualităţii au ceva de spus, deşi, cum trec de pragul pensionării, nu mai trebuiesc nimănui…

În proiectul Legii bugetului pentru anul 2009 sunt prevăzute, în premieră, surse pentru finanţarea acţiunilor orientate spre reintegrarea R. Moldova. Este vorba de 10 mil. lei. „Reintegrarea a fost şi…

Pe 7 octombrie, în jurul orei 17.00, preşedintele Filialei Orhei a PL, pretorul de Râşcani, Mihai Cârlig, a fost reţinut la Poliţia Orhei pe motiv că a organizat mitingul din…