Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 196 (18 septembrie 2008):

Viorile renumitului creator italian Antonio Stradivari au fost şi sunt cele mai apreciate în lumea întreagă. Cu o acustică specifică, aceste instrumente au ajuns să fie estimate la sume de…

Cu flori în mână şi cu o icoană pe braţe, combatanţii au venit ieri, 17 septembrie, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. După ce au ţinut un minut de reculegere în memoria celor…

Nicoleta Negură are 11 ani, locuieşte într-un sat din nordul Moldovei şi, spre deosebire de colegii săi de clasă, vine destul de des la Chişinău. Chiar foarte des, de două…

Deşi a mai rămas jumătate de an până la alegerile parlamentare, mai mulţi analişti politici şi lideri de partid consideră că scrutinul a demarat. Preşedintele Alianţei “Moldova Noastră”, Serafim Urecheanu,…

Construcţiile neautorizate au început să devină un fenomen obişnuit, chiar normal, aş spune, pentru capitala R. Moldova. Personal ţin minte că încă de pe vremea primarului interimar Vasile Ursu, actualul…

Tu încă mai priveşti ştirile? Aceasta a fost întrebarea care mi-a fost adresată săptămâna trecută, la un seminar, de către un colaborator al Procuraturii Generale. Că ne tratează ca pe…

Autorităţile au anunţat că în acest an ediţia “Zilei Naţionale a Vinului” se va desfăşura cu o amploare mult mai mare decât în anii precedenţi. Dăcă anterior această sărbătoare naţională…

La revenirea din vacanţă, noua coaliţie majoritară din Consiliul municipal Chişinău (PCRM, PSDM, PPCD) a cerut investigarea mai multor nereguli “depistate” în cadrul Direcţiei Cultură a Primăriei. Consilierii comunişti au…

De la oamenii cu sapa-n mână la funcţionari publici, până la demnitarii de stat joacă un joc tot mai puţin jucat în statele educate “Mita şi traficul de influenţă”. CCCEC,…

Cu odăi libere acum patru ani, în 2008, căminul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, a devenit neîncăpător. Mai bine de 200 studenţi nu au reuşit să obţină în…

În ajunul Sărbătorii profesionale a Zilei lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei, luni, 15 septembrie, am mers în audienţă la ministerul de resort. La anticameră ni s-a spus că…

O masă de aer polar trece peste noi în aceste zile. Meteorologii spun că şi săptămâna care urmează va fi destul de rece, iar la altitudini mari, de peste 1…

Întreprinderea de Stat “Calea Ferată” şi-a păstrat profitul anual de 185 milioane lei Cu câteva săptămâni în urmă veceul băii publice de pe strada Gogol, din Basarabeasca, cu valoarea de…

Necunoaşterea legii te împinge în capcana poliţiştilor. Printre victimele forţelor de ordine sunt şi cetăţenii străini. În cazul acestora, “tranzacţia” se face nu în lei, ci în euro. După ce…

Zilele trecute s-au împlinit exact 92 de ani de când tancul a fost folosit pentru prima dată în istorie ca armă de luptă. După aproape un deceniu de la apariţia…

În urmă cu 10 ani, apartamentul lui Ivan Vâlcu din Chişinău a fost prădat de către un vecin, minor în acea perioadă. Bărbatul s-a adresat la poliţie, în speranţa că…