Arhiva2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004


Nr. 188 (17 iulie 2008):

Comisariatul General de Poliţie estorchează ajutoare din partea agenţilor economici pe un cont special al Băncii de Economii. Procedura e simplă: Comisariatul trimite scrisori în care solicită ajutor, iar agenţii…

Locatarii caselor avariate din Chişinău riscă să rămână “în drum” “În 2001, când au început construcţiile în apropierea blocului nostru locativ, ne-am adunat toţi vecinii şi am protestat împotriva acţiunilor…

Vlad Filat, Preşedinte PLDM Din discursul rostit la încheierea sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului Pe parcursul activităţii actualului Parlament, dar în special pe durata acestei sesiuni, s-a creat impresia că…

La 6 iulie, Studioul de televiziune Sor-TV din or. Soroca a prezentat o premieră impresionantă – filmul documentar „Suspin în miez de noapte”. Documentarul a răvăşit sufletele telespectatorilor. Istoria relatată…

Alocuţiunea deputatului AMN Gheorghe SUSARENCO pe marginea proiectului de Hotărâre a Parlamentului privind bugetul instanţelor judecătoreşti, Discuţiile  pe marginea problemei bugetului uneia din cele trei puteri în stat – justiţia…

Pagină dedicată jubileului de 3 ani de la Hotărârea Guvernului cu privire la instituirea Liniilor Fierbinţi cu privire la combaterea corupţiei. LINII CU GHINION

La două săptămâni de la lansarea raportului Departamentului de Stat al SUA, au fost condamnaţi membrii unei grupări criminale şi liderul acesteia Alexandru Covali (alias Şalun) pentru trafic cu fiinţe…

România şi Ucraina vor semna Acordul bilateral cu privire la micul trafic de frontieră. Potrivit presei române şi ucrainene, acest lucru se va întâmpla pe 17—18 iulie, când ministrul român…

Vasile Moraru, din s. Chişcăreni, raionul Sângerei, are 18 ani. Acum 5 luni el a rămas fără ambele mâini în timp ce efectua nişte lucrări la o maşină de balotat…

În conferinţa de presă din 7 iulie, Constantin Pârţac, preşedintele Comisiei de Etică a UJM, a vorbit despre etica jurnalistului. Convingător şi simplu. La doar câteva zile, colegul nostru avea…

1. Duminică, la Biserică “Doamne, Dumnezeule, caută din cer şi vezi şi cercetează lumea aceasta pe care a zidit-o dreapta ta şi o desăvârşeşte pe ea!” Într-o Duminică, după Sfânta…

Deşi suntem în miezul verii, vacanţa, se pare, abia începe. Atunci când, obosiţi, deputaţii îşi spun: “Gata, plecăm la odihnă!” – viaţa în societate capătă alte culori. Schimbarea se produce…

“Voi unde vă spălaţi pe mâini?” a fost prima întrebare adresată ieri de colega noastră chineză Ruth Waung. Ne-am privit fiecare pe furiş perechea de mâini. Parcă nu erau murdare,…