Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   "Oameni ai nimănui" din Moldova…

„Oameni ai nimănui” din Moldova – în 9 oraşe din Italia

La 15 iunie la Milano a avut loc ultima întâlnire cu concetăţenii noştri în cadrul campaniei „Nimeni nu e singur pe pământ”, menite să le reamintească despre ţara lor de baştină, dar şi să-i facă mai uniţi în faţa problemelor cotidiene comune.

 

Campania „Nimeni nu e singur pe pământ” a fost implementată de Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune, Misiunea in Moldova, în parteneriat cu Asociaţiile Diasporei moldoveneşti din Italia. Aceasta este bazată pe piesa de teatru „Oameni ai Nimănui” de Dumitru Crudu şi regizată la teatrul «Eugen Ionesco» de Vitalie Drucec. Creaţia respectivă oferă o privire artistică asupra fenomenului migraţiei din Republica Moldova, efectelor acesteia asupra celor plecaţi şi celor rămaşi în urmă. Scopul proiectării înregistrării acestei piese în rândul emigranţilor moldoveni fiind stimularea dialogului cu aceştia şi identificarea problemelor si necesităţilor lor.

 

Întâlnirile cu cei plecaţi au avut loc în perioada mai-octombrie 2012 în 9 oraşe italiene în care se regăsesc cele mai largi comunităţi moldovene. După încheierea campaniei la Roma, aceasta a fost extinsă pentru a acoperi încă 3 oraşe unde trăiesc conaţionalii noştri – Parma, Verona şi Milano. În total, întâlnirile au adunat peste o mie de moldoveni, în cadrul cărora aceştia şi-au împărtăşit experienţe, probleme, speranţe, etc. Unul dintre rezultatele scontate ale campaniei este faptul că aceasta ar putea facilita crearea reţelei de asociaţii de diaspora moldovenească în Italia. În plus, asociaţiile moldave acum sunt mai aproape de publicul lor ţintă. Primul for al acestora este preconizat pentru luna septembrie curent.

 

Pe lângă schimb de idei, participanţii la întruniri au avut posibilitatea să beneficieze de servicii de consiliere juridică şi psihosocială, oferite de o echipă de profesionişti (psiholog, jurist, asistent social, mediator cultural) în cadrul «Centrului Diaspora Moldova – Italia», precum şi de Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie la Roma. La moment de serviciile respective au beneficiat circa 60 de migranţi.

 

Campania „Nimeni nu e singur pe pământ” este la moment unica acţiune care a abordat moldovenii din Italia cu alte scopuri decât divertisment. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie consideră că este important ca sensul participării civice să fie dezvoltat nu numai între cei care trăiesc în Republica Moldova, dar şi în rândul migranţilor, dat faptul că aceştia sunt forţa mişcătoare a dezvoltării atât a ţarii-gazdă, cât şi a baştinei lor.

 

Campania de informare şi sensibilizare pentru moldoveni migranţi «Nimeni nu e singur pe pământ» este partea componentă a proiectul „Abordarea efectelor negative ale migraţiei asupra minorilor şi familiilor rămaşi în ţară”, finanţat de Uniunea Europeană cu un buget de 1, 500, 000 EUR/23, 250, 000 MDL, co-finanţat de Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale al Italiei cu un buget de 499,144 EUR/7, 736, 732 MDL şi implementat în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Misiunea în Republica Moldova.