Nr. 9
23 septembrie 2004

Cecenia, Irakul Federatiei Ruse

Dialog cu Zainap Gasaeva si Zarema Amarova, doua femei cecene care militeaza pentru dreptul la libertate al acestui popor

— Din punctul de vedere al Federatiei Ruse, cecenii sunt astazi simbolul terorismului. Cum v–ati defini voi poporul vostru?

Z.A. — Cecenii sunt un popor ascet si foarte dornic de libertate. Formula de salut a cecenilor, "Mars voghil", s–ar traduce "Vino cu libertate". Cecenii pot renunta la confort, la alimentatie copioasa, ei pot locui printre stanci, dar nu pot trai in captivitate.

Dupa destramarea URSS, cecenii s–au proclamat independenti, urmand sa–si decida ei insisi calea de dezvoltare, limba de comunicare si religia. A fost singura sansa de a reveni la ceea ce am fost cu secole in urma, dar Rusia nu a acceptat nici macar sa discute pe aceasta tema. Din aceasta cauza Cecenia a suportat doua razboaie de agresiune din partea Federatiei Ruse, primul in 1994–1995, iar al doilea in 1999–2003. Armata rusa a reusit sa provoace cea mai salbatica opozitie a acestui popor, sa–i impinga pe ceceni la razbunare. Ce putem face, daca Groznii a fost facut una cu pamantul, sute de sate au fost distruse, iar mii de copii si femei au fost omorati sau au disparut fara urma?! Cred ca undeva, la Kremlin a fost dat ordinul ca poporul cecen sa fie exterminat.

— Numeroase atacuri teroriste, vizand blocuri de locuit, avioane, statii de metro, iar recent masacrul de la Beslan a fost revendicat de Samil Basaev, liderul neoficial al cecenilor… Este justificat un asemenea raspuns dat agresiunii rusesti?

Z.G. — Luptatorii ceceni au fost crescuti, in ultimul deceniu, in razboaie si lupte. La inceputul anilor 90, in Cecenia a avut loc mobilizarea totala, copiii care aveau atunci 5 ani au acum 20. Toata viata lor ei nu au vazut altceva decat patria lor scaldata in sange, rude si vecini omorati sau stramutati din case si multa, multa armata rusa, soldati de o cruzime de nedescris. Cine va raspunde pentru aceasta generatie de copii salbaticita pentru totdeauna? Ce fel de copii vor educa ei, la randul lor? E adevarat ca sunt luptatori care–si sacrifica viata din convingere, altii — din furie, sunt si din cei care o fac de dragul unor idei false. Sunt impotriva oricaror acte criminale si nimic nu poate justifica viata pierduta a unui om. Dar actele teroriste sunt rezultatul unei probleme care mocneste si trebuia solutionata cu multi ani in urma. Si–apoi, a devenit o traditie sa se spuna ca peste tot sunt de vina cecenii. Chiar si la Beslan, doar Basaev a declarat ca masacrul a fost organizat de ceceni. Pana atunci, printre teroristii nominalizati de serviciile ruse ca au participat la sechestrarea scolii din Beslan nu a fost nici un nume cecen! Au fost nume de ingusi, rusi, de alte nationalitati, numai nu de ceceni. La fel si avioanele sau alte atacuri — nu figurau nume de ceceni, pur si simplu a devenit o traditie ca pentru orice tragedie sa fie invinuit poporul nostru. Ma tem chiar ca unii teroristi de pe aiurea se folosesc de aceasta masca.

Crima care a fost dovedita cu siguranta ca fiind comisa de extremisti ceceni a fost cea de la teatrul "Nord–Ost" din Moscova. Dar repet, faptul ca nimeni nu vrea sa priveasca in profunzime situatia cecenilor genereaza monstruozitati de acest gen.

— Si femeile sahide sunt un produs al sentimentului de aparare si conservare a poporului cecen?

Z.A. — Cecenii sunt de credinta musulmani, iar Coranul spune ca este un mare pacat sa–ti ei propria viata. Sahidele sunt un produs al dezmostenirii religioase care s–a comis in raport cu cecenii, ca si cu alte popoare in perioada sovietica. Lumea nu mai cunoaste Coranul, nu mai respecta religia, folosind numele lui Dumnezeu doar pentru a–si masca faptele. In aceste conditii a aparut extremismul religios impropriu noua, care e folosit in acest sens impotriva noastra. De fapt, nu se stie de unde vin aceste femei sahide si de cine sunt pregatite, dar cine oare vrea sa afle adevarul despre noi?!

— De ce ar fi Rusia interesata sa tina cecenii in captivitate?

Z.A. — Caucazul, si in special teritoriul Ceceniei este foarte vestit pentru zacamintele de petrol. Din sondele de langa orasul Groznii se extrage cel mai curat petrol de pe teritoriul fostei uniuni sovietice. Din aceasta cauza, in Groznii a fost concentrata stiinta prelucrarii petrolului, institute si laboratoare de importanta internationala au dus faima noastra in lume. Insusi Alfred Nobel a efectuat cercetari stiintifice in acest oras.

— Cine s–a folosit de petrolul cecen?

Z.A. — "Stapanii". In timpul celui de–al doilea razboi mondial, toate avioanele sovietice se alimentau cu petrol din Cecenia, caci astfel erau asigurate zboruri rapide si sigure. Astazi Rusia, prin intreprinderea "Rusnefti" a reusit sa puna stapanire pe extractia de combustibil, exportandu–l in strainatate la cele mai inalte preturi.

— Ce a contribuit la tensionarea maxima a situatiei in Caucazul de Nord?

Z.A. — In ultimul secol aceasta zona a fost suprapopulata. Este de asemenea lucrarea lui Stalin si a urmasilor lui: toate popoarele Caucazului au fost amestecate prin politici dure de deplasare interna. Osetia de Nord a primit o parte din teritoriul ingusilor, in schimb ceceno–ingusilor le–a fost data o parte din regiunea Stavropol, populata atunci de cazaci. Acum cazacii, ingusii, osetinii, cecenii incearca sa revina la teritoriile lor, dar cum e posibil acest lucru cand deja cateva generatii de oameni traind in pribegie recunosc drept patrie pamantul istoric al altor popoare?! A fost o idee cinica sa provoci aceste peregrinari pentru popoare sensibile ca cele caucaziene. Dar se vede ca tulburarea si distrugerea popoarelor mici inseamna beneficiul si expansiunea popoarelor mari, de aceea e clar cine si cu ce scop seamana galceava.

— Cat de solidare au fost popoarele caucaziene in razboaiele cecene?

Z.A. — Si aici a invins politica cea mare. In timp ce Groznii era scaldat in sangele copiilor nevinovati, Daghestanul si Ingusetia erau "inundate" de fluvii financiare rusesti. A fost o lectie oribila, in care putea fi trasa o singura concluzie: vedeti, rebelii si cei care doresc adevar si liberate au ales sa moara, iar popoarele loiale primesc bani si bunastare. Acum, cecenii au ramas cea mai saraca populatie din zona, cu tot cu bogatiile lor naturale care sunt exploatate de altii.

— Cum a fost cele doua razboaie cecene din ultimul deceniu, vazute cu ochi de femeie si mama?

Z.G. — Cecenii au fost cotropiti de rusi de mai bine de un secol, iar cand in 1991, Djohar Dudaev a declarat independenta Ceceniei, Eltin nu i–a putut ierta aceasta sete de libertate, si in 1994 a declansat un razboi oficial pentru a prelua controlul asupra cecenilor. Armata rusa a intampinat o rezistenta crunta si totul a sfarsit printr–un acord de pace semnat de ambele parti in 1997. In afara acestor relatari de cronica, razboiul este cu totul altceva.

Imi amintesc de primul razboi. Era decembrie 1994, situatia devenea tot mai inflamabila, aveam patru copii si ma gandeam ca este destul de periculos sa ii mai tin in Groznii. I–am dus la Moscova la niste rude si m–am intors sa o iau pe mama. Era seara de 17 decembrie, am adus–o pe mama din munti si mai adunam prin casa niste boccele. A intrat o ruda si ne–a spus ca un post de radio a transmis ca in acea noapte Groznii va fi bombardat. Toti au inceput sa caute subsoluri in care sa se adaposteasca de bombe. Era o panica si un haos ca inainte de moarte. N–am mai putut sa–mi pregatesc nimic, nu mai aveam nevoie de nimic. Cei patru copii ai mei erau departe, ma bucuram ca erau in siguranta, dar … de ce nu mi–am luat ramas bun de la ei? M–am asezat si am inceput a scrie. Mama, cu alte femei in varsta, asteptau sa termin de scris si sa mergem in subsol. Se mai linistisera si se susoteau: Zainap e desteapta, scrie ceva foarte important, probabil unor persoane influente, are sa–i convinga sa nu bombardeze Cecenia, sa vedeti... De fapt, am scris patru scrisori, pentru fiecare copil in parte, in care mi–am luat ramas bun si le–am spus cine sunt cecenii. Noaptea, avioanele au survolat orasul si au rasunat impuscaturi, dar spre dimineata situatia parca s–a linistit. Am fost atat de fericita ca am supravietuit, incat le–am sunat cu bucurie copiilor sa le spun ca ma pornesc imediat spre ei. "Mama, ce–i cu tine, voi n–ati vazut stirile? Cecenia e inconjurata, toata armata rusa e cu tevile pe Groznii. Nu veti putea iesi, mama", — mi–a zis fiul cel mare. Abia atunci am simtit izul mortii in acalmia care domnea. Marele macel a inceput degraba. Noaptea cerul era intesat de lumini, iar noi in loc sa fugim in subsoluri, ne uitam ca vrajiti la cer, nu credeam ca razboiul e posibil. A doua zi am incercat, totusi, sa parasim orasul. Am reusit cu mare greu sa ne refugiem in Ingusetia, la Beslan, de acolo am pornit mai departe.

Z.A. — Gasisem o ambulanta a Salvarii si incercam sa iesim din Groznii. Privelistea care mi s–a deschis ochilor la periferii m–a socat: masini militare, sute de soldati umpleau aerul diminetii de injuraturi. A fost prima si ultima data cand am intalnit soldati rusi cu o atitudine umana fata de populatia cecena. Ne intrebau la fiecare pas, cu ingrijorare in glas: Ce e acolo la voi? Cum se descurca oamenii? Atunci soldatii rusi inca nu urau populatia cecena, ei doar executau ordinele militare.

Z.G. — Cecenii nu s–au lasat cotropiti si peste doi ani a fost semnat un armistitiu. Dar provocarile nu au luat sfarsit, Rusia oficiala nu a putut constientiza infrangerea si la sfarsitul lui 1999 a pornit cel de–al doilea razboi. Eu am intalnit acel An Nou la Moscova. Cu ajutorul rudelor, ajunsesem sa am un acoperis de–asupra capului, o bucata de paine, un loc de munca si un ungher cald pentru copii. Dar nu–mi mergea painea pe gat, stiind ce se intampla acasa. Cei care au riscat sa ramana aveau de trait mari cosmaruri. In noaptea de Revelion 1999–2000, cu cateva minute inainte de ora 00.00, Eltin isi incepuse mesajul de felicitare televizat. Razboiul incepuse deja, dar bietii ceceni de la Groznii incercau totusi sa se adune in liniste sa marcheze cumva trecerea acelui an fioros. Peste cateva minute au inceput bombardamentele si multa lume simpla a murit cu gandul la sarbatoare.

Atunci mi–am zis: "Gata, ma sufoc, pe ai nostri ii omoara. Eu ies in strada". Asa am adunat cateva sute de femei, am protestat intai pe strazile Moscovei, iar apoi, impreuna cu mamele soldatilor rusi, trimisi in Cecenia, am organizat un mars al pacii spre Cecenia. Atunci am vazut adevarata fata a soldatilor. Desi pornisem cu pace si cu scopul de a–i ajuta pe copii si civili ajunsi in situatii de criza, soldatii rusi ne intampinau cu ura. In orasul Samaskino am fost inconjurate de soldatii rusi si puse la pamant, abia de am scapat de macel. Ne spuneau sa nu intram in Cecenia, ca vom fi omorate, dar am riscat totusi. Luptatorii ceceni ne–au primit cu intelegere, ne–au spus ca sunt satuli de razboi si ca doresc doar independenta pentru poporul lor. Ne–au primit ca pe niste mame si ne–au acordat ajutor atunci cand am initiat o actiune de cautare a celor peste 3000 de civili morti sau disparuti fara urma dupa campania rusa.

Z.A. — Ce–l de–al doilea razboi cecen a fost de–a dreptul strasnic. Pe langa cifrele necrutatoare — peste 460 sate distruse, 200.000 soldati omorati, 120.000 refugiati — a fost total deteriorata credinta oamenilor in pace. Fotografii ale orasului Groznii — o ruina in care se pare ca nu a mai ramas nimic viu — fac inconjurul lumii. Se zice ca chiar si Putin, cand a zburat de–asupra orasului Groznii, a ramas impresionat.

— Credeti ca veti putea reveni vreodata acasa?

Z.A.— Intotdeauna am dorit sa revin acasa la scoala si la elevii mei, dar nu mai stiu daca e posibil. Am lasat apartamentul din Groznii in grija unei vere si am plecat. In iarna anului 2000 in apartamentul meu au intrat cativa militari rusi si au incarcat tot in masini blindate. Au luat pana si dulapurile de la bucatarie si mobila capitonata. Vara mea plangea si–i implora sa nu ia nimic, le spunea ca sunt profesoara si am sa ma intorc sa lucrez la scoala, iar ei deveneau tot mai nervosi, deoarece au inteles ca patul nu incape in BTR. Atunci salteaua capitonata au asternut–o in blindata, iar partile laterale tapitate ale patului le–au sfartecat cu cutitele, le–au adunat in si le–au stropit cu benzina, ca sa le dea foc. Mi–au lasat doar cartile. Cartile mele nu le–au trebuit.

Si acum prin Groznii soldatii in blindate fac ce vor. Nu mai e nici un control asupra lor, sunt vreo 6 structuri militare ruse care nu coopereaza intre ele, fiecare practica violenta in felul sau.

— Exista probe ca Armata Rusa comite faradelegi in Cecenia?

Z.G. — Iata doar unul dintre cazuri. Acum un an, un grup de soldati rusi a intrat in casa lui Said–Hasan Sandiev si a cerut vodca. Era iarna, luna de post musulman numit Uraza, si Said–Hasan nu putea nici sa vorbeasca de vodca in casa. Furiosi ca nu au gasit alcool, soldatii au inceput sa–i bata pe parinti si copii. Fiul de sase ani a fost lovit cu patul armei in cap atat de tare, incat i–au crapat craniul si acesta a murit in ochii parintilor si a fratilor. Innebunita, mama baiatului s–a aruncat asupra soldatilor, iar acestia au scos pistoalele automat si i–au impuscat pe toti. A supravietuit doar fiica de 13 ani, care lesinase si parea moarta. Cine credeti ca vrea sa auda azi despre asemenea cazuri, cine este pregatit sa creada aceste adevaruri si sa inteleaga adevarata tragedie a Ceceniei? Daca Rusia considera Cecenia ca pe o parte integra a sa, iar pe copiii ceceni — cetateni ai Rusiei, atunci de ce au fost impuscati sute de civili ceceni fara nici o vina?

— Exista rusi care va inteleg?

Z.G. Exista, dar moara dezinformarii face ca acestia sa ramana tot mai putini, oamenii devin tot mai suspiciosi. Nu mai sunt sigura de vreau sa recunosc pe strada ca sunt de nationalitate cecena, poate fi periculos. In aceeasi situatie sunt si copiii mei. Initial am avut parte de multa intelegere din partea femeilor ruse, mame ale soldatilor rusi trimisi in Cecenia. Impreuna am creat organizatia "Ecoul razboiului" si am pornit in cautarea celor morti sau disparuti fara urma in razboaiele cecene, indiferent de ce nationalitate ar fi ei. Cooperarea noastra a fost mai eficienta in primul razboi, mergeam in Cecenia cu mamele soldatilor si din om in om aflam unde au fost ingropati soldatii rusi. Mai greu era sa gasesti cecenii disparuti. Odata cu inceputul luptelor, autoritatile Rusiei au raspandit zvonul ca mii de teroristi ceceni au fost arestati si sunt condamnati la detentie in diferite localitati. Impreuna cu mamele ruse am mers din inchisoare–n inchisoare, dar nu i–am mai gasit. In timpul cautarilor, tot mai multi ne–au spus ca cecenii nu au fost arestati si judecati, ci omorati pe loc si arsi sau nimiciti. Erau, in primul rand, rapiti si omorati reprezentantii intelectualitatii cecene, medicii si invatatorii. Doar pe parcursul primului razboi au disparut fara urma 1,5 mii cetateni ceceni, circa 1000 de corpuri raman si azi neidentificate. Asa a inceput cooperarea noastra cu mamele ruse, dar pe parcursul anilor ele s–au distantat tot mai mult si noi ramanem tot mai izolati. Cu toate acestea, organizatia noastra isi continua activitatea, ajutam copiii orfani, invalizii. Ne incurajeaza foarte mult sustinerea Occidentului, tinem legaturi stranse cu organizatii de caritate din Elvetia, Germania, Franta, Turcia.

— Cum poate fi aflat adevarul despre razboiul din Cecenia?

Z.G. — Interesul trebuie sa porneasca de la partea rusa. Daca poporul rus nu va vrea sa stie adevarul despre relatiile ruso–cecene si va accepta "confortul" dezinformarii, noi nu vom putea schimba situatia chiar daca vom edita mii de ziare. Exista si la Moscova ziare care abordeaza altfel problema cecena si prezinta nu doar punctul de vedere oficial al Rusiei, dar nu stiu cum se face ca cele care prezinta pozitia Kremlinului sunt mai multe si circula mai rapid. Este un mod de a organiza blocada informationala, fiindca in nestire si semi–informare e mai usor sa starnesti vrajba.

— Ar putea Rusia sa puna capat terorismului?

Z.G. — In prezent, in Cecenia sunt peste 100.000 de soldati rusi, potrivit datelor oficiale ruse. Asta inseamna ca unui soldat revin 10 ceceni, cel mult, deoarece la inceputul anilor 90 erau 1,3 milioane de ceceni, dar de atunci cati au fost omorati in razboaie, cati s–au refugiat, cati au disparut fara urma?! Deci, daca raportul e de 1:10, oare nu pot fi contracarate aceste atacuri teroriste? Oare nu pot fi preintampinate toate aceste maceluri? La Beslan posturile TV rusesti au spus ca in grupul de teroristi au fost si cetateni rusi. Deci, problema cea mare nu sunt teroristii ceceni.

— Cum se simte un cecen care locuieste azi in capitala Rusiei?

Z.A. — Cecenii din Moscova sunt tratati ca niste criminali, toti ca unul. Orice s–ar intampla, primii pe lista pretinsilor criminali suntem noi. Politistul de sector ne viziteaza in permanenta si ne interogheaza ce am facut in fiecare zi. Dar daca, Doamne fereste, se mai intampla o explozie, politistul vine cu lista de rude si te intreaba despre fiecare verisor sau unchi indepartat: ce a facut si unde a fost la ora cutare. Eu nu stiu nimic despre rudele care au ramas in muntii Ceceniei, dar politistul nu ma crede, fiindca locuintele femeilor sau copiilor ceceni sunt considerate locuinte ale eventualilor teroristi.

Z.G. —Suntem obligati sa purtam zilnic pasaportul in geanta, chiar daca iesim pentru cateva minute dupa lapte, caci in orice clipa putem fi verificati si lipsa actelor trezeste suspiciuni si mai mari. Copiii mei au pasapoarte rusesti in care locul nasterii este inscris acelasi — Groznii. Deunazi, baiatul meu a fost verificat pe strada, dus la politie si retinut pe 24 de ore, fara sa stiu nimic. Cu ce este vinovat ca s–a nascut in acel oras acest copil care avea doar 5 ani cand a inceput razboiul si cand am plecat de acolo?!

Dupa fiece noua explozie, ne rugam din tot sufletul sa nu se declare ca iar cecenii sunt autorii, sa nu ne priveasca pe toti ca pe ucigasi, sa nu inceapa din nou la Groznii purificarile... Caci dupa fiecare "purificare" care presupune ucideri in masa sub pretextul distrugerii gruparilor criminale, alti cativa ceceni se retrag in munti, ca sa–si adune puterile pentru a rascumpara sangele copiilor si rudelor omorate de rusi. Pentru cecni, independenta si dreptul la viata sunt sinonime, altfel noi nu putem trai, chiar cu riscul de a fi stersi de pe fata pamantului. Poate Kremlinul vrea o Cecenie fara ceceni, dar asa ceva nu mai e posibil, caci genocidul declansat de Rusia are alt efect.

– Ce parere aveti despre regimul transnistrean?

Z.G. — Este acelasi scenariu similar aplicat si in Moldova. Politicile de umilinta ale Rusiei sunt numeroase si directionate catre toate fostele teritorii sovietice. Ce sa mai zic, daca Dmitri Kozak, care s–a ocupat de federalizarea Moldovei, a fost numit recent de catre Vladimir Putin conducator al Districtului Federal de Sud. Aceleasi scenarii si chiar aceiasi executori... Moldova, ca si Cecenia, are o singura speranta — pacea care poate fi instaurata doar cu ajutorul organismelor internationale. Ne–am bucurat pana acum de sustinerea si intelegerea mai multor tari si contam pe sprijinul comunitatii internationale cat nu e tarziu inca si nu am fost maturati de pe scena istoriei.

Pentru conformitate, Alina RADU


Cecenia, Irakul Federatiei Ruse
Dialog cu Zainap Gasaeva si Zarema Amarova, doua femei cecene care militeaza pentru dreptul la libertate al acestui popor Continuare 

Ziarul de Garda
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com