Reuniunea CSI de la Astana a reconfirmat cel putin doua lucruri esentiale pentru R. Moldova. Unu: "crocodilul de cristal" cu care Voronin il onorase pe V. Putin la summit–ul CSI de la Chisinau a fost o alegere perfect sugestiva, daca tinem cont de faptul ca monstruoasa reptila este animalul deocamdata nedomesticit de nimeni. Si doi: viitorul nostru nu este in Est.

Aceste concluzii rezumative vizeaza nu doar Rusia. Cel mai grav e ca si Ucraina lui Kucima practica acelasi stil de relatie cu Moldova: aceleasi pretentii si obsesii, aceleasi maniere si santaj. Refuzul lui Kucima de a include pe ordinea de zi a summit–ului "problema transnistreana" – de altfel, ca si optiunea sa pro–Putin vizavi de extinderea formatului de negocieri – dovedeste, fara echivoc, ca nici la nivel de CSI statele–membre nu impartasesc pozitia Rusiei si Ucrainei in "problema transnistreana". Mai mult decat atat, tonalitatea "axei slave" la Astana ne–a oferit un argument in plus ca Ucraina, la fel ca si Rusia, nu au fost niciodata mediatori in reglementarea diferendului transnistrean, ci criminali gemeni care au conditionat si incearca sa mai conditioneze evolutiile in conflictul de la Nistru. Kucima, nici macar pe ultima suta de metri a biografiei sale prezidentiale, nu a avut ingeniozitatea sa adopte, diferit de Rusia, o viziune proprie asupra relatiilor Ucrainei cu lumea din jur.

Kucima pleaca din politica Ucrainei ca orice vasal, lasand succesorului sau o Ucraina plina de angajamente internationale neonorate si probleme mari in relatiile cu vecinii, cu Europa si cu intreaga lume. Pentru R. Moldova, plecarea lui Kucima din politica mare semnifica despartirea de, cel putin, un neprieten. Despre Ucraina perioadei lui Kucima este potrivit sa putem vorbi doar la timpul trecut. Evolutiile, cel putin pe segmentul bilateral al relatiilor moldo–ucrainene, sugereaza ca vina cea mai mare pentru perpetuarea diferendului transnistrean este nu atat a Moscovei, cat a Kievului. Daca R. Moldova ar fi avut, in locul Ucrainei, un alt vecin, gen Georgia, sau vreunul din statele baltice, sa zicem, "rmn" ar fi fost trecuta demult in arhivele FSB si SBU. Asa, insa, sursele ucrainene spun ca Igor Smirnov se afla mai des la Odesa si Kiev decat la Tiraspol si chiar Moscova. Kievul, sub acoperirea mandatului de mediator, promoveaza, de–a lungul anilor, aceeasi politica ruseasca de torpilare a solutionarii diferendului transnistrean. Scopul este acelasi: crearea in regiunea transnistreana a infrastructurilor in toate domeniile publice, inclusiv in structurile de forta. Angajatii serviciilor transnistrene de securitate, militie, armata transnistreana, selectati cu concursul SBU, variaza de la 40 la 60 %, plus o retea integra de institutii de invatamant, patronata de Ministerul Invatamantului de la Kiev, plus retele economice, plus mass–media s.a.m.d. Unitatea de interese a "axei slave" nu exclude totusi, o diferenta radicala intre proiectele geopolitice ale Rusiei si Ucrainei vizavi de R. Moldova. Daca Moscova accepta existenta statului moldovenesc, patronat desigur de Kremlin, Kievul nu–l accepta sub nici o forma. Optiunea politica majora a "expertilor" ucraineni este "inghitirea R. Moldova si transformarea acesteia intr–o republica autonoma".

Pentru sfarsitul lui octombrie Kievul a anuntat alegeri parlamentare si prezidentiale. In toata lumea, inclusiv la Chisinau, sperantele vizavi de acest scrutin sunt enorme. In cercurile politice de la Chisinau, si nu numai, se pune mare miza pe faptul ca schimbarea clasei guvernatoare la Kiev ar fi o favoare si pentru reglementarea diferendului transnistrean. Chiar si in cadrul formatului pentalateral, sustin acestia, s–ar putea produce schimbari de optica, cu toate ca este o chestie aproape imposibila. Da, principalii rivali la presedintia Ucrainei (cei "doi Victori" – Iuscenko (liderul opozitiei) si Ianukovici ( favoritul lui Kucima) exprima optiuni si orientari politice diametral opuse. Nu cred, insa, sa imparta mari disensiuni si vizavi de "problema transnistreana", mai ales dupa ce aceasta a devenit una din temele fierbinti in cursa electorala. Si, totusi, marea necesitate a schimbarii exista. Chiar daca opozitia, venita la putere, nu se va axa pe mari oportunitati in relatiile cu R. Moldova, acestea nu vor putea fi ocolite in raporturile cu Moscova si cu Occidentul. O schimbare la fata a Ucrainei ar produce o schimbare la fata si a Rusiei, cu respectivele extensii de situatie si asupra R. Moldova.

Ce ar putea urma, in cazul in care nu se va intampla schimbarea? R. Moldova nu ar mai avea decat sa se autodefineasca clar intre Est si Vest. In cazul in care nu va face–o, Chisinaul va trebui sa se concentreze pe "problemele explozive" ale Ucrainei, inclusiv cele etno–teritoriale, pe care aceasta le are destule. Marea greseala a clasei politice moldovenesti e ca ea s–a concentrat totdeauna doar pe jocul in teren propriu si a evitat sa faca transfer de joc pe teren strain. Nu ne–am dori, dar daca va fi nevoie, de ce nu ne–am reaminti, solidarizandu–ne cu tatarii Ucrainei si cu "alte lumi", ca "razboiul Crimeii", de altfel ca si "lupta de la Kulikov" inca nu s–au incheiat?! Mai ales ca si Crimeea se autodefinise inca acum 6 ani ca "pod de legatura intre Rusia si Ucraina". Si nimic mai mult. Dar asta tine de alta sfera a relatiilor.