Nr. 9
23 septembrie 2004


Foto autor

Alina Radu

Impreuna cu 5 moldovence, 1000 de femei din lume candideaza la Premiul Nobel pentru Pace

Din 1901, anul in care a fost oferit pentru prima data Premiul Nobel pentru Pace, doar 11 femei au primit aceasta inalta distinctie. Mai multe femei active de pe glob s–au intrunit intr–o initiativa numita "1000 de femei candidate pentru Premiul Nobel pentru Pace in anul 2005" si au adunat candidaturi de femei active in sustinerea pacii de pe intreg globul, care iau parte la aceasta initiativa. Acest proiect presupune mai mult decat receptionarea acestei inalte distinctii si a unei sume de bani. In cazul succesului, premiul nu va fi impartit intre cele 1000 de femei, ci cu ajutorul acestui suport financiar va fi creat un fond al Femeilor pentru Pace, care va sustine initiative pacificatoare in mai multe zone de criza ale planetei.

Zilele trecute, la Moscova s–a intrunit Comitetul pentru Europa si Asia al acestei organizatii, unde au fost discutate candidaturile celor mai active femei din zonele de conflict din Balcani, Caucaz, Asia Mijlocie. Maren Haartje, coordonatoarea proiectului, a spus ca este foarte important ca prin acest proiect sa fie incurajate femeile simple, tarance, medici, invatatoare, care prin efortul lor zilnic asigura pacea, fara sa fie cunoscute in lume.

De exemplu, o femeie nominalizata din Bosnia se ocupa de deminarea terenurilor dupa razboiul din Balcani. Ca sa adune bani pentru procurarea echipamentului si angajarea specialistilor pentru deminare, ea vinde mici suvenire sub forma de pungute cu pamant de pe terenurile minate, unde si–au pierdut viata multi oameni nevinovati. O alta femeie produce ingeri de pace din schije si bucati de bombe, iar din banii acumulati ajuta copiii ramasi orfani in luptele din Balcani. O jurnalista din Rusia a fost nominalizata dupa ce, pierzand un picior in timp ce facea reportaje din Cecenia, organizeaza in fiecare an tratament in spitalele din Rusia pentru copiii mutilati in razboaiele cecene. O alta femeie din Rusia a decis sa depuna efort pentru concilierea musulmanilor cu ortodocsii, traducand Coranul si popularizand mesajele de pace din ambele Carti Sfinte. Reprezentantii din Turkmenistan si Uzbekistan au remarcat imposibilitatea activitatii organizatiilor neguvernamentale si a celor de opozitie, de aceea femeile nominalizate in aceste tari ingrijesc victimele regimului in inchisori. Pentru unele tari din Asia si Africa, unde regimurile totalitare pun in pericol activitatea si securitatea acestor femei, este admisa nominalizarea acestora cu pseudonim. Aceleasi conditii au fost acceptate si pentru o italianca, care de zeci de ani depune eforturi pentru demascarea atrocitatilor mafiei siciliene.

Activitatea femeilor nominalizate mai tine de repatrierea persoanelor migrate din cauza razboaielor, cautarea oamenilor pierduti in timpul conflictelor armate, terapia victimelor de tot felul, activitati impotriva violentei, a conflictelor, a experientelor nucleare, precum si activitati ce tin de sustinerea drepturilor omului, a libertatilor, demnitatii si sanatatii umane. La aceste categorii se include si activitatea celor cinci femei din Moldova nominalizate pentru acest premiu. O conditie a reprezentantilor organizatiei care confera Premiul Nobel de la Oslo este nedivulgarea numelor acestor persoane pana la luarea deciziei de a fi premiate. Pana atunci, organizatoarele proiectului "1000 de femei pentru Premiul Nobel pentru Pace" vor definitiva lista candidatelor, dat fiind ca la aceasta etapa au fost aplicate peste 2000 de dosare si cifra acestora trebuie redusa pana la 1000. Anul 2005 a fost selectat de organizatoare deoarece in acest an se implinesc o suta de ani de cand prima femeie din lume a primit aceasta inalta distinctie pentru pace, si la distanta de un centenar ar fi potrivit ca acest premiu sa fie conferit nu uneia, ci unui numar de o mie de femei atat de active si, totodata, atat de anonime in efortul lor de a contracara razboaiele.

O expozitie care va prezenta exemplele celor 1000 de femei va face inconjurul lumii, iar un institut de cercetari va elabora in baza acestor o mie de exemple noi metode de mentinere a pacii in zonele de conflict.


Cine a mintit: premierul sau consilierul?
Cica, in 1998, Vasile Tarlev ar fi primit ordinul "Omul care determina imaginea Planetei". Astazi nimeni nu stie de unde s–a ales actualul premier cu asemenea distinctie. Continuare 

Un basarabean celebru in lume este tratat cu ignoranta acasa
Un eveniment cultural deosebit se va produce in curand la Los–Angeles (SUA)... Continuare 

5 moldovence candideaza la Premiul Nobel pentru Pace
Din 1901, anul in care a fost oferit pentru prima data Premiul Nobel pentru Pace, doar 11 femei au primit aceasta inalta distinctie. Continuare 

Ziarul de Garda
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com