Web Analytics and Web Statistics by NextSTAT
Nr. 65 (15 decembrie 2005)

 Politic

O lectie
cu Ambasadoarea SUA
Ieri, profesori si studenti ai Universitatii de Stat din Moldova au avut prilejul sa asiste la o lectie speciala, in calitate de profesor fiind doamna Ambasador SUA in R. Moldova, Heather M. Hodges Continuare 

Lantul slabiciunilor
Continuare 

Tara criminalilor
Rusia a preluat toata mostenirea fostei Uniuni Sovietice, care a fost un imperiu al raului pentru poporul sau si pentru vecinii sai Continuare 

O lectie cu Ambasadoarea SUA

Ieri, profesori si studenti ai Universitatii de Stat din Moldova au avut prilejul sa asiste la o lectie speciala, in calitate de profesor fiind doamna Ambasador SUA in R. Moldova, Heather M. Hodges. Tema lectiei — Programul Preliminar al Fondului Provocarilor Mileniului — un Mijloc pentru Combaterea Coruptiei. Intalnirea a fost prilejuita de faptul ca, luna trecuta, R. Moldova a fost invitata sa prezinte o propunere pentru Programul Preliminar al Fondului Provocarilor Mileniului.

Ce este Fondul Provocarilor Mileniului?

FPM a fost creat in 2004, ca raspuns la apelul presedintelui Bush de a face legatura dintre asistenta sporita din partea statelor dezvoltate si responsabilitatea majora a statelor in curs de dezvoltare. Corporatia Guvernului american care administreaza FPM foloseste saisprezece indicatori pentru a determina daca o tara se califica pentru asistenta FPM. Printre acestia sunt guvernarea justa, investitiile in oameni si incurajarea libertatii economice. De asemenea, tara trebuie sa se claseze peste mediana la un criteriu special — combaterea coruptiei. Moldova are o buna performanta aproape la toti indicatorii, insa, dupa estimarile Bancii Mondiale (BM), aceasta in continuare nu reuseste sa isi indeplineasca angajamentul de a combate coruptia.

De ce conteaza coruptia?

BM ofera o explicatie simpla: coruptia este "unicul si cel mai mare obstacol in calea dezvoltarii economice si sociale." Potrivit expertilor, inclusiv de la BM si TI, coruptia in Moldova — si perceptia acesteia, care este la fel de daunatoare — este larg raspandita si patrunde in toate paturile sociale. Am auzit despre cazuri cand oamenii sunt impusi sa dea mita in spitale si in cabinetele medicilor pentru a primi tratament; politistii cer spaga, oamenii de afaceri masluiesc fiscul pentru ca sa fie ignorate discrepantele din contabilitate sau pentru a fi scutiti de controale de audit; vamesii si granicerii iau ciubuc pentru a inchide ochii si a lasa camioanele sa treaca frontiera neinspectate, partile la un proces judiciar platesc judecatorul pentru a obtine o decizie favorabila lor.

Cum va afecteaza coruptia pe voi?

Coruptia din invatamant — indiferent daca sunteti sau nu implicati nemijlocit — reduce din valoarea licentei pe care o primiti la incheierea studiilor. In business coruptia denatureaza libera concurenta si face bunurile mai scumpe.

Coruptia din conducerea tarii afecteaza direct cetatenii acesteia. Liderii de la care se asteapta luarea de decizii importante in baza interesului public isi bazeaza deciziile pe castigul propriu. Politicile si proiectele ce reies din astfel de decizii mai degraba saracesc decat contribuie la imbogatirea statului, a autoritatilor centrale si locale, si a tarii in general. Interesul public are de suferit si in urma activitatii de proasta calitate, a irosirii de fonduri si a neprestarii serviciilor de sanatate, de educatie si a altor servicii pe care populatia e in masura sa le ceara. Iar intrucat coruptii cauta sa se protejeze impreuna cu partasii lor, acestia vor incerca sa bulverseze procesul electoral, sa intimideze, sa manipuleze presa si sa submineze justitia. Nu vreau sa spun ca America are raspunsurile la toate intrebarile... Insa coruptia nu este o problema atat de mare in tara mea anume pentru ca oamenii nu tolereaza coruptia.

Progresele Moldovei in combaterea coruptiei

Moldova a atins unele progrese in combaterea coruptiei. Am urmarit cu nespusa bucurie implementarea asa–zisei "Legi a Ghilotinei" care a eliminat peste 100 de acte normative si regulamente. Numarul de stampile si semnaturi necesare pentru desfasurarea unei afaceri in Moldova s–a redus considerabil, taind si din oportunitatile pe care le aveau functionarii corupti pentru a pretinde mita.

Serviciul Vamal serveste drept un alt bun exemplu. Acolo au fost aplicate cateva metode simple dar inovatoare pentru combaterea coruptiei, una dintre care este rotatia cadrelor in diferite birouri din tara, pentru a sparge clacile aparute. Atunci cand stai intr–un birou cu cineva pe care nu–l cunosti foarte bine, vei ezita sa ceri mita, pentru ca nu vei sti daca noul coleg te va pari sau nu. A fost introdus si sistemul centralizat de plata la punctele vamale, astfel incat sa nu fie nevoie sa platiti personal catorva functionari vamali; acest lucru a facut coruperea mai dificila. Rezultatele sunt evidente: acumularile vamale au crescut cu circa 70% in ultimii trei ani.

Schimbarile recente din politie — eliminarea posturilor politiei rutiere la intrarea in orase si localitati si modificarea legislatiei astfel incat politistul sa aiba dreptul de a opri masina doar in cazul unei incalcari — constituie si ele pasi pozitivi care reduc sansele coruptiei si incep sa arate cetatenilor ca ei nu mai sunt obligati sa rabde "practicile obisnuite".

In fine, Moldova a facut un important pas inainte in abordarea problemei coruptiei prin adoptarea Strategiei si Planului National Anti–Coruptie, documente coerente si realizabile. In ultimul an, au fost realizate unele progrese in atingerea scopurilor acestui Plan, progrese datorate in parte asistentei din partea CE. A fost examinata si urmeaza a fi revazuta divizarea competentelor suprapuse a organelor abilitate sa administreze dosarele de coruptie, a fost efectuata o evaluare a riscului coruperii la CCCEC, evaluare ce va fi efectuata si in alte structuri. A fost elaborat un proiect de lege privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale. Toate acestea reprezinta proiecte importante.

Aceste eforturi incep sa aduca roade, dupa cum se poate vedea si in Indicele de Perceptie a Coruptiei al TI. Scorul Moldovei a crescut brusc de la 2.3 la 2.9, situandu–se imediat dupa Romania, si pe acelasi loc cu Armenia, cel mai inalt scor din cele douasprezece state membre ale CSI. Scorul Moldovei la indicele coruptiei al FPM de asemenea a crescut putin. Felicit Guvernul si societatea civila pentru munca depusa in combaterea coruptiei. Insa mai sunt multe de facut.

Idei pentru Moldova in Programul Preliminar

Prima propunere consta in stabilirea standardelor de comportament etic. Conducatorii din Guvern, Parlament, din marile companii si din organizatii neguvernamentale trebuie sa–si asume public angajamentul de comportament etic. Ei trebuie sa arate clar subalternilor sai ca nu vor tolera coruptia. Moldova are deja unele politici destinate combaterii coruptiei — printre ele se numara declaratiile financiare ale demnitarilor publici si ale familiilor lor. Insa nu este suficient ca sa existe aceste legi; ele trebuie aplicate. In Guvern si in sectorul privat, trebuie stabilite practici si organizate instruiri pentru a se asigura ca oamenii inteleg regulile — si trebuie ca ei sa raspunda pentru actiunile lor.

Cel de–al doilea aspect este accesul la informatie. Moldova are adoptata in prezent o lege foarte buna privind accesul la informatie, insa multe mai sunt de facut pentru a asigura implementarea acesteia. Pe langa aceasta, Moldova trebuie sa vada daca are suficiente "legi privind usile deschise". Legile privind usile deschise promoveaza transparenta si deschiderea in luarea deciziilor in Guvern, astfel incat cetatenii pot vedea ce se face din numele lor.

Oamenii, la randul lor, trebuie sa fie constienti de drepturile lor. Este o provocare majora, insa atat timp cat oamenii nu vor sti ce trebuie de facut atunci cand li se cere mita — adica unde pot cauta protectie si cum pot trage la raspundere persoana care le–a cerut mita — eforturile de combatere a coruptiei vor fi incomplete. Pe masura ce va creste constientizarea in randurile publicului general, o masa critica de oameni se va ridica si va spune: "Nu!"

Ultimul aspect pe care as dori sa–l pun in discutie astazi este independenta justitiei. Aici, in Moldova, foarte des aud comentarii cum ca justitia pur si simplu nu abordeaza problema intr–un mod adecvat. Procurorii si instantele judiciare nu cer demnitarilor publici socoteala pentru inselarea increderii publice. Sunt putine cazuri cand oficialii corupti au fost urmariti penal, si inca mai putine cazuri in care acestia au fost condamnati.

Prin Programul Preliminar al Fondului Provocarilor Mileniului, Moldova are posibilitatea de a intensifica aceasta lupta. Sper ca Guvernul si poporul Moldovei vor profita de aceasta ocazie pentru a institui o cultura politica si un climat social care nu va fi la cheremul coruptiei.

(Lectia este publicata in varianta prescurtata de Z.G.)


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com