Web Analytics and Web Statistics by NextSTAT
Nr. 64 (8 decembrie 2005)

 Politic

La aparatorii Marii Uniri
In ajun de 1 Decembrie, la Ziarul de Garda, a telefonat un tanar, solicitand coordonatele veteranilor Armatei Romane... Continuare 

Lantul slabiciunilor
Continuare 

La aparatorii Marii Uniri

In ajun de 1 Decembrie, la Ziarul de Garda, a telefonat un tanar, solicitand coordonatele veteranilor Armatei Romane, pe care el, impreuna cu prietenii sai, intentiona sa–i viziteze la 1 Decembrie. Un telefon scurt, continand mai multe elemente incredibile… La 1 Decembrie au trecut pe la redactie. Au luat seturi de ziare pentru cei la care mergeau in vizita. In drum, au trecut pe la Cimitirul Eroilor Romani, uitat de mai multi patrioti in ziua asta. Observati cate o floare vie, cate o lumanare, la fiecare mormant? E meritul lor… Au trecut pe la mai multi veterani, invitandu–i la Festivalul Cantecului Patriotic, de la Filarmonica Nationala. Au ajuns si pe la Muzeul "Memoria". S–au intalnit cu veterani ai Armatei Romane si le–au oferit cadouri in aceasta zi speciala. Pentru asta, au adunat mana de la mana, fara a face uz de sponsori sau fonduri de caritate.

Cine sunt? I–am intrebat si noi. Au raspuns simplu: "Suntem un grup de tineri daco–romani din Moldova Rasariteana. Pana nu demult, am comunicat doar virtual. Nu vrem sa facem publica aceasta actiune, deoarece este una atat de fireasca, incat nu am fi intelesi corect daca am incerca sa o prezentam ca o exceptie".

Tinerii ne–au mai spus: "Actiunea noastra a fost doar o piatra de inceput, pusa la temelia cetatii pe care noi, tinerii daco–romani de pe ambele maluri ale Prutului, o vom (re)construi pe intreg teritoriul romanesc. Acum 87 de ani, bunicii nostri au infaptuit Marea Unire a acestui popor de eroi si de mucenici care au izbutit sa–si apere cu uimitoare staruinta "saracia si nevoile, si neamul" (M. Eminescu, "Scrisoarea III"). Acum e randul nostru!"

Stiu, multora, aceste randuri ar putea sa le para fragment de poveste, in conditiile in care saracia si uitarea ne dezbina, zi de zi. Echipa de Garda va reconfirma cu toata responsabilitatea: Este adevarat!

Cu respect si recunostinta, Echipa de Garda


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com