Tensiune inalta
Agravarea, acum cateva saptamani, a relatiilor dintre Chisinau si Tiraspol a alertat nu doar organismele internationale, ci si tarile din zona de conflict. Presa din Romania titra, acum o saptamana, ca intre R. Moldova si rmn este pe cale sa se declanseze un nou razboi. In acest context, Ambasadorul Romaniei la Chisinau, Filip Teodorescu, a declarat ca Bucurestiul este decis sa furnizeze R. Moldova energie electrica si gaze naturale in cazul unui eventual deficit al acestora, provocat de agravarea situatiei din stanga Nistrului. Asta in timp ce Chisinaul nu a lichidat deocamdata datoriile fata de Romania, acumulate pentru energia electrica furnizata pe parcursul ultimilor ani.
In martie curent, in urma sentintei Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, R. Moldova, in persoana agentului economic "Moldtranselectro", a fost somata sa achite partii romane datorii in marime de circa 32 mil. dolari. Acestea au fost acumulate in perioada 1999-2001, timp in care Romania, in urma unui acord interguvernamental, a livrat R. Moldova energie electrica. "Moldtranselectro" nu si-a delegat nici un reprezentant la proces, limitandu-se la remiterea unor referinte prin fax si prin e-mail.
Potrivit legislatiei internationale, daca, in decurs de trei ani de la perfectarea contractului, tara debitoare nu-si onoreaza obligatiile, creditorul, pentru a nu pierde sumele prevazute de contract, este in drept s-o citeze in judecata in calitate de reclamat. Procesul impotriva "Moldtranselectro", intreprindere aflata in subordinea ME, avand un capital suta la suta de stat si specializata in administrarea si gestionarea datoriilor debitoare si creditoare, a fost intentat la solicitarea Companiei Nationale de Electricitate (CONEL) si a durat mai bine de un an. Sentinta Curtii de Arbitraj este definitiva si nu poate fi contestata, "Moldtranselectro" fiind obligata sa o execute.
"Succesul" partii moldovenesti a constat in faptul ca a reusit sa reduca cifra penalitatilor de la 4,4 mil. la 2,5 mil. dolari. Se pare ca singurul avantaj in acest sens este cel ca sentinta nu indica un termen de prescriptie, altfel, "Moldtranselectro", cufundata pana peste cap in datorii, ar trebui sa urmeze calea "Moldenergo", adica sa fie declarata in incapacitate de plata. Din alte motive, insa, nici aceasta varianta nu este posibila, pentru ca, la mijloc, s-a plasat o alta firma, "Energoexport". Potrivit directorului institutiei comerciale vizate, Ion Calugaru, firma respectiva a fost selectata pentru lichidarea datoriilor in urma unui tender la care au participat 8 firme din R. Moldova. "Dupa ce am fost selectati, am incheiat contract de difuzare cu firma "Electrica" SA. din Romania, potrivit caruia livrarea urma sa inceapa in 2002. Pana la urma, "Electrica" n-a primit aviz pozitiv din partea ministerului de resort din Romania si rezultatele tenderului n-au fost validate, insa "Energoexport" a continuat sa ramana cea care va lichida datoriile externe ale Chisinaului catre Bucuresti", afirma Calugaru,
"Dupa tender, am vrut sa actionam in judecata "Electrica" SA, dar a intervenit filiala bulgara a Companiei germane RWE Trading care a pus punct certurilor noastre. RWE a si fixat din start doua garantii: Romaniei i-au fost garantate furnizari permanente de energie electrica din partea R. Moldova pana la lichidarea datoriilor, iar noua garantii bancare si plata pentru furnizare. Atunci cand s-a cerut avizul Guvernului Romaniei, ni s-a spus ca aceste conditii se accepta doar in cazul in care, in paralel cu livrarile, se achita si datoriile istorice", sustine sursa avizata, mentionand ca dispozitia citata a fost una de ordin intern. Actualmente, livrarile catre Romania sunt intermediate de alte doua firme private: RWE, interesata in reanimarea CET-Nord si construirea unei linii de inalta tensiune Balti-Suceava, si "Romelectro" care, la randul lor, directioneaza energia catre "Electrica" SA.
Pozitia "Moldtranselectro" si a firmei "Energoexport" ar trebui, insa, contestata. Contractele perfectate intre noi si partea romana denota ca in 1999-2001, Romania finisase deja livrarile catre Chisinau si era destul sa ne dezmeticim la timp, si datoriile puteau fi inghetate. Corectitudinea, insa, a vrut ca functionarii moldoveni din organele de resort sa taraganeze procedura si sa ne respectam si noi, rareori, obligatiile.
In urma rezultatelor tenderului, Executivul moldovean urma sa emita o dispozitie, prin care datoriile ME erau transmise oficial catre "Energoexport". Sursele nominalizate insa au preferat sa taca la acest capitol.
Exista dubii si vizavi de selectarea companiei "Energoexport" pentru lichidarea datoriei de 32 mil. dolari. In lista primilor fondatori ai unitatii comerciale respective se numara si Maia Colesnicenco, fiica actualului sef al Directiei Relatii Externe din cadrul ME, Igor Colesnicenco. Ulterior, lista a fost modificata si Maia a fost omisa din lista fondatorilor. Se pare ca de aici se trage patima pentru "Energoexport". Cert e faptul ca, pana la tenderul organizat in Romania, aceasta unitate comerciala n-a prestat nici un gen de activitate. Mai mult, acest tender urma sa fie efectuat, pentru inceput, pe teritoriul R. Moldova, iar "Moldtranselectro" trebuia sa selecteze firma care sa achite datoriile din veniturile de la producerea si exportarea marfii.
Pentru a purcede la lichidarea datoriilor, "Energoexport" era obligata sa prezinte partii romane certificate de provenienta a marfii. S-au gasit si din astea. Potrivit unitatii comerciale cu pricina, energia electrica livrata Bucurestiului este achizitionata de la CET-1, CET-2 si Centrala Termoelectrica din Dnestrovsc. Specialistii in domeniu afirma, insa, ca aceste doua CET-uri produc energie electrica in proportie de 30 la suta din necesitatea populatiei. Acest lucru a fost confirmat atat de dl Calugar, cat si de Serviciul de presa al ME.
Din volumul total exportat, 10 la suta din energie este varsata in contul datoriilor, celelalte 90 fiind achizitionate contra plata. (Tinem sa precizam ca, odata cu reorganizarea CONEL in mai multe subdiviziuni, succesoarea in drepturi asupra datoriilor "Moldtranselectro" a devenit "Termoelectrica" SA, intreprindere in care statul roman detine intregul pachet de actiuni si care beneficiaza de aceste 10%).
Surse din cadrul ME ne-au comunicat ca, pentru a acoperi necesitatile consumatorilor, R. Moldova este nevoita sa importe curent electric din stanga Nistrului, din Risia si Ucraina, datoriile fata de ultima constituind 40 mil. dolari.
"Moldtranselectro" era obligata sa desfasoare un tender si sa selecteze firma care, din veniturile castigate in urma producerii sau realizarii energiei electrice, sa achite datoriile fata de Romania. Ce se intampla, de fapt? Executivul a devenit debitorul firmei vizate si e putin probabil ca va dispune de fonduri de achitare fata de creditor. Astfel stand lucrurile, "Energoexport" poate deveni actionar in orice alta institutie statala.
Pana la aparitia "Energoexport", alte unitati economice au propus statului variante optime de lichidare a datoriilor de 32 mil. dolari plus 50 % in beneficiul bugetului statului.
In urma investigatiei, au aparut mai multe intrebari. Curios lucru de ce RED-Nord si RED-Nord-Vest achita pentru 1 kWh 0,25 centi, in timp ce "Energoexport" doar 0,15 centi? Pentru livrarea unui miliard de kWh, R. Moldova suporta un prejudiciu de 1 mil. dolari. Mai adaugam aici si faptul ca energia livrata in Romania nu este produsa de "Energoexport". Deci, ea nu face altceva decat sa o transporte si sa beneficieze de 6, 4 mil. dolari rupti de la gura bugetarilor. Aici mai adaugam si stipularea din legislatia in vigoare, in baza careia statul achita, in cazul unui export, 20% din TVA.
Surse care au dorit sa pastreze anonimatul au declarat pentru Ziarul de Garda ca ex-directorul ANRE a fost "plecat" din functie tot cu concursul nemijlocit al fondatorilor "Energoexport". Potrivit surselor avizate, acesta a fost eliberat din post dupa ce a declarat ca va retrage licenta "Energoexport" pentru activitate ilegala.
Sentinta Arbitrajului a fost urmata, la Chisinau, de mari schimbari de situatie. Mircea Costea, pana mai ieri director general al "Moldtranselectro", a prezentat conducerii Ministerului Energeticii, odata cu cererea de concediu, si pe cea de disponibilizare. Solicitat de Ziarul de Garda, el si-a justificat plecarea prin rezultatul procesului judiciar, refuzand sa faca alte declaratii. Noul sef interimar al "Moldtranselectro", Alexandru Lupan, este ferm convins ca datoriile vor fi lichidate. "Relatiile cu partea romana s-au normalizat. In 8 luni de la demararea procesului de lichidare a datoriilor, "Energoexport" a achitat deja 1 mil. dolari", spune el. Lupan a mai specificat ca "Energoexport" isi vede de businessul sau. "Nu s-a intamplat nimic grav, ne-a spus Ion Calugaru, pur si simplu, printr-un contract de cesiune, aceste datorii se transforma in datoriile "Moldtranselectro" catre "Energoexport". Tot Lupan ne-a mai asigurat ca Guvernul va gasi o modalitate, prin care sa scape de datoriile fata de "Energoexport", in cazul in care aceasta va actiona "Moldranselectro" in judecata.

