Nr. 3
12 august 2004
Forum    
Redactia


Foto autor

Ileana Rusu

Colonita risca sa devina un mormant de pesticide

La 22 iulie curent, Consiliul Municipal Chisinau (CMC) a discutat un proiect de decizie, potrivit caruia in depozitul din satul Colonita urmeaza sa fie stocate pesticidele acumulate la unitatile economice din apropiere.

Saptamana trecuta, despre aceasta decizie au aflat si locuitorii satului Colonita. Ei au initiat actiuni de protest impotriva intentiilor CMC si a sefului gospodariei taranesti din localitate, Vasile Moraru. CMC este acuzat ca atenteaza la sanatatea locuitorilor comunei, dar si a urbei, iar Vasile Moraru este aspru criticat pentru faptul ca si-a dat acordul ca in depozitul situat la marginea satului sa fie stocate pesticide, cantitatea carora este evaluata in prezent la 1800-4000 de tone.

De unde sa ia R. Moldova 3 mil. de dolari?

Joi, 29 iulie, satenii au expediat CMC o petitie prin care solicita anularea deciziei din 26 iunie curent. La 30 iulie (fara pic de intarziere), satenii au fost informati ca exista o hotarare de Guvern, nr. 30, din ianuarie 2001, care, volens-nolens, trebuie respectata. Precizam ca, in 2000, pentru a se conforma standardelor europene, R. Moldova a fost somata sa depoziteze pesticidele in asa mod, incat sa nu prejudicieze securitatea ecologica a cetatenilor. Atunci a fost selectat depozitul de la Papauti, Rezina. Intre timp, insa, s-a renuntat la aceasta idee, deoarece blocurile in care acestea urmau sa fie stocate se afla in imediata vecinatate cu satele din zona respectiva. O alta solutie a fost ca aceste substante nocive sa fie distruse. Alecu Renita, presedintele Miscarii Ecologiste din Moldova, pe atunci deputat, a propus ca acestea sa fie transportate intr-o tara din Europa si incinerate. Slovenia a cerut Moldovei pentru arderea pesticidelor 3 mil. dolari si asigurarea securitatii la transportare. Pentru ca suma era mai mare decat bugetul de stat, substantele nocive au ramas sa zaca pe teritoriul Moldovei. Ulterior, Guvernul si-a rectificat hotararea. Noua varianta obliga organele locale sa ofere depozite pentru stocarea substantelor nocive. La 21 iunie 2004, Agentia Ecologica Centru remite Ministerului Ecologiei, Inspectoratului Ecologic de Stat si Primariei Chisinau actul nr. 1244 –08, in care se stipuleaza ca, in conformitate cu Legea nr.1515 din 16 iunie 2003 privind produsele si substantele nocive, Agentia Ecologica Centru, in comun cu Centrul de medicina preventiva, executa controlul privind pastrarea produselor nocive din teritoriul subordonat, "intr-un loc cu risc minim pentru populatie si mediu". Potrivit actului vizat, la moment, in mun. Chisinau se afla la evidenta si control noua depozite, doua dintre care sunt distruse. Din cele sapte ramase, se arata in scrisoare, in baza Hotararii Guvernului din 2001, depozitul din satul Colonita a fost selectat pentru depozitarea centralizata a tuturor pesticidelor din municipiu. Actul respectiv a fost inregistrat la Primarie cu indicii 02-112/0602, datand cu 23 iunie curent.

Butoaie cu deseuri radioactive langa sat

Vladimir Garaba, presedintele Organizatiei Teritoriale Chisinau a Miscarii Ecologiste, a declarat pentru Ziarul de Garda ca depozitul din Colonita este intr-o stare foarte periculoasa (n. r. - atentie!), insa "nu este nimic rau daca vom stoca acolo pesticidele. Stiu ca banii alocati de Primaria Chisinau sunt destinati pentru arenda incaperii si renovarea acesteia. Nu este exclusa, insa, poluarea localitatii", a mai spus sursa el. El a mai specificat ca, in baza Conventiei de la Arhus, organele decizionale sunt obligate sa testeze opinia publica si sa tina cont de ea. "Acest lucru nu s-a intamplat nici in cazul Papauti, nici altadata, cand a fost vorba de pesticide sau deseuri radioactive", a mai spus Garaba.

Oamenii din sat spun ca este suficient ca cineva sa sape in zona depozitului si la suprafata ies butoaie vechi, pline cu pesticide. Mihai Ababii, locuitor al Colonitei, detine cote de pamant chiar langa acest depozit. "Mor pestii in iaz, din cauza apelor intoxicate care se scurg pe timp de ploaie in bazin. Cei care si-au dat acordul habar n-au ce se intampla aici. In satul nostru, si apa din fantani miroase a chimicale". Ababii a aflat intamplator despre intentia sefului gospodariei taranesti si a CMC si, impreuna cu alti cotasi, au initiat proteste. Acestea sunt sustinute si de administratia intreprinderii "Resan", care isi are sondele de extragere a apei la doar 500 de metri de la depozit. Peste deal, cam la aceeasi distanta, sunt amplasate Corporatia "Coca-Cola", care produce si imbuteliaza bauturi, Intreprinderea de producere a salamurilor "RAR", alte mici unitati economice care produc produse de patiserie, cresc si conserveaza ciuperci. Stanislav Dombrovschi, director comercial "Resan", ne-a declarat ca nu a fost informat despre intentia autoritatilor municipale. "Vom sesiza imediat primarul general, Guvernul si Agentia Ecologica de Stat", ne-a spus el.

Primarul de Colonita, Maria Iermenco, sustine ca imobilul apartine celor 631 de cotasi si primaria nu are nici un drept asupra lui. "Nu am vazut nici un contract semnat cu gospodaria taraneasca, privind depozitarea pesticidelor. Cat priveste administratia locala, aceasta este categoric impotriva", afirma ea, adaugand ca a luat cunostinta doar de un aviz verbal despre o posibila vanzare a acestui depozit pentru eventuala lor stocare.

La Colonita, si apa din fantani miroase a pesticide

Vineri, seful gospodariei taranesti, Vasile Moraru ne-a declarat ca nu este la curent cu decizia CMC. "Nu am semnat nimic. Ma aflu in concediu, sunt si eu om ca si matale. In general, contractul semnat de mine si cotasi a expirat. Pe teritoriul mun. Chisinau se cauta alt loc pentru stocarea pesticidelor, sa le ambaleze si sa le duca de aici. Pentru aceasta, Executivul a alocat o suma anumita de bani. Acordul meu nu inseamna nimic. Depozitul este o proprietate comuna, a cotasilor, care sunt 631 la numar. Majoritatea si-a dat acordul. Dar sa stiti ca statul ii poate trage la raspundere pe cei care incalca legislatia ecologica. Am fost amendat de doua ori pentru starea depozitului. Am declarat acesta este proprietatea oamenilor, insa la Procuratura si la Curtea de Conturi sunt chemat doar eu", ni s-a mai plans Moraru.

Nu ne vom referi acum la activitatea dlui Moraru, pe marginea careia oamenii din sat intentioneaza sa sesizeze Centrul de Combatere a Crimelor Economice si a Coruptiei. La moment este oportun ca organele statului sa identifice un raspuns la intrebarea locuitorilor din Colonita: de ce nimanui nu-i pasa de sanatatea lor si a copiilor lor?

Eroare

Ziarul de Garda
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
ziaruldegarda@yahoo.com