La Londra exista o Biserica a jurnalistilor. De ce e a lor? Cu vreo suta de ani in urma editorii celor mai mari ziare britanice (radiouri si televiziuni nu exustau inca) au decis sa se uneasca, pentru a–si apara interesele si pentru a–si asigura activitatea. S–au adunat si au contribuit la constructia unei biserici, care a ajuns acum sa fie in centrul Londrei, si de care nu s–au mai dezis generatiile de editori si jurnalisti care au urmat.

Aici au loc pana azi cununiile perechilor de scribi sau VIP–uri din televiziuni, desigur ca aici sunt botezati pruncii breslei, iar preotul de la aceasta biserica e demult considerat un jurnalist, caci scrie comentarii practic in fiecare saptamana pentru diferite media, iar cand se intampla ca in presa sa fie pus in dezbatere un subiect sensibil, ce tine de moralitate sau credinta, preotul de aici este expertul cel mai solicitat.

Dar Biserica jurnalistilor din Londra nu e numai un locas pentru ceremonii religioase. Acest locas este simbolul cooperarii unei puteri dispersate.

Zilele trecute la Chisinau s–a facut inca o tentativa de a crea un club al editorilor din Moldova. Unii au vorbit prea mult, altii au tacut prea mult, altii au vorbit putin dar rau, altii au tacut prea putin. Dar cel mai important, se parea ca fiecare venise la sedinta cu bisericuta sa, de care nu se putea lepada, poate si pentru ca nu se simtea avantajul unirii.

Presa in Moldova este dezbinata sever, necuratul politic si cel economic strica tiparele deontologice si ziaristii poarta fiecare hramul redactiei sale atunci cand se intalnesc la evenimente comune. Fiecare priveste la celalalt si il suspecteaza in taina de colaborari cu oamenii de afaceri, cu masonii, cu SIS–ul, cu Fiscul, cu puterea, cu donatorii de granturi, cu eminentele cenusii, cu cioarele albe. Cum sa se uneasca oare editorii saraci cu cei semisaraci, cei politizati cu cei foarte politizati, cei atei cu cei botezati? Dar ar fi bine.

Alina Radu